Nimeni nu m-a avertizat cum va fi. Nu mai citisem Virginia Woolf pana acum, asa ca descoperirea ei a fist ciudata. Si brutala. In ultima vreme am mancat literatura contemporana pe paine, in 90% din cazuri scrisa de oameni care inca mai traiesc (unii foarte tineri). Asa ca banuiesc ca m-am obisnuit cu un anume fel de scriitura, iar aici e vorba de ceva ce oricum nu seamana cu nimic din ce am mai citit.
Toata cartea e o inlantuire de monologuri, apartinand unei serii de sase personaje, care, oricat de diferite ar fi intre ele, sunt predispuse meditatiei. Bernard, Sarah, Louis, Neville, Rhoda si Jinny (in ordinea in care mi-au placut, de la mai mult la mai putin) vorbesc despre ei si punctul lor de vedere asupra lumii in care traiesc, in diferite etape ale vietii lor, despartite de – le-as zice eu – pasteluri, peisaje, cu diferite momente ale zilei si diferite anotimpuri. Continue reading
(Pop-)culture geek and proud! 