“Gianni şi femeile”, comedia la vârsta pensionării

Deşi titlul Gianni şi femeile nu prea îmi transmite ideea de comedie de calitate, m-am bucurat să mă înşel văzând acest film în care românca Kristina Cepraga are un rol mic. Şi îmi pare bine că review-urile bune pe care le-am citit (toate erau bune) m-au convins să-l văd.

Gianni Di Gregorio, regizor, co-scenarist şi actor principal, şi-a creat singur o poveste despre soarta unui bărbat care iese la pensie şi este exploatat de femeile din viaţa lui. Pentru a avea o fărâmă de viaţă personală, Gianni (căci aşa îl cheama şi în film, aşa cum majoritatea personajelor împart prenumele cu actorii lor) se lasă convins de un prieten să-şi caute o amantă (chiar şi moşuleţul care poartă un trening şi stă pe scaune de plastic la intrarea în bloc are una).

Problema e că Gianni e un tip prea de treabă pentru a reuşi în această întreprindere. Şi prea des stă la dispoziţia capriciilor femeilor din viaţa lui. Poate cea mai rea este mama lui, o femeie destul de bogată, dar foarte risipitoare, care-l cheamă pe Gianni la ea şi ca să îi aranjeze puţin televizorul (plasmă) dintr-un buton.

Mama lui Gianni e jucată de o actriţă neprofesionistă, descoperită de regizor şi premiată pentru debut la 93 de ani! (Ăsta trebuie să fie un soi de record), minunat de veninoasă şi insensibilă la nevoile fiului ei. Soţia şi fiica abia apar, dar intră în acelaşi tipar. Mai mult, unul dintre puţinii companioni masculini ai lui Gianni este Michelangelo, iubitul intermitent al fiicei, de care se lipeşte dintr-un fel de solidaritate masculină.

Vecina de bloc îl lasă pe Gianni să-i scoată câinele la plimbare şi să-i cumpere fructe, în timp ce sărmanul bărbat îi dă sfaturi pentru mahmureală. Şi o să-i dea banii pe fructe mai încolo. Două gemene îi lasă pe Gianni şi pe prietenul lui să le facă cinste cu un prânz de 280 de euro, fără a ieşi cu ei mai încolo. Şi tot aşa.

Dar interesant este că filmul nu ajunge niciodată să fie misogin. Femeile nu sunt scoase responsabile pentru exploatarea lor, ci mai degrabă slăbiciunea lui Gianni pentru sexul frumos, care-l face vulnerabil. Şi, până la urmă, nici el nu e complet altruist în toată treaba. De la mama lui vrea averea, pentru o pensie mai liniştită. De la frumuseţi vrea o confirmare a faptului că nu e încă un moş pricăjit, că mai poate fi atragător.

În concluzie, Gianni şi femeile e o comedie cu bun-simţ, echilibrată şi cât se poate de amuzantă, cu tonuri dulci-amărui. Merită văzută, clar! Şi mă interesează şi Pranzo di ferragosto, debutul regizoral al lui Gianni Di Gregorio.