Rodica Ojog-Brasoveanu si “Melania”

Am citit recent pentru prima data o carte scrisa de Rodica Ojog-Brasoveanu. “320 de pisici negre”. Si daca nu mi se intampla sa ajung pe o insula pustie sau intr-o celula de inchisoare in care exista doar carti scrise de ea, atunci asta va fi ultima 100%. De ce nu mi-a placut? Let me count the ways…

Dar sa incep cu singura faza relativ amuzanta, cea in care 320 de mite negre sunt adunate, rapite si inghesuite intr-un apartament de bloc din Bucuresti, unde fac tot felul de stricaciuni. La faza asta am ras. Dar atata tot. (Si I’m really a dog person, marturisesc)

In primul rand, pentru o carte politista, nu am simtit niciun fel de suspans. Nu mi-a pasat deloc ce se intampla cu personajele si nici cu cautarea lor, a unei Madone de aur.

Why I love Quentin

“Scuza” mea pentru insemnarea asta este ziua lui QT, care la noi se termina in curand, dar pentru the genious probabil de-abia incepe. As fi vrut sa-l scriu ca un fel de bilet de multumire, dar ma tem ca as fi cazut in penibil. Adevarul e ca iubesc filmele lui Quentin, chiar si “Death Proof” si poate “Four Rooms” nu m-a incantat prea tare (doar parti din el).

Mi-a placut “Antichrist”

Daca faci abstractie de cele cateva momente de o violenta inspaimantatoare (nu le mentionez aici, I’m keeping it clean), momente mai rele decat orice din seria “Saw” sau cele doua “Hosteluri” sau “Teeth” (mie mi-a placut Teeth, dar nu l-as recomanda), atunci “Antichrist” al lui Lars von Trier este un film care nu mai iese din capul tau.

In tara ultimelor cuvinte

“In tara ultimelor lucruri” e destul de diferita de celelalte carti ale lui Paul Auster pe care le-am citit. Dupa ce citesti mai multe de el, iti dai seama ca are cateva patternuri. Cartile sunt narate de un barbat, de obicei scriitor, scriitor in devenire sau jurnalist. Acest barbat de obicei a avut parte de o trauma puternica – de cele mai multe ori, i-a murit sotia si/sau copiii. Cartile lui au loc sau macar incep in New York, mai precis, Brooklyn, cartierul in care locuieste si el. Personajele lui Auster, am mai observat eu, impartasesc aceeasi obsesie/pasiune/dragoste pentru muzica jazz si pentru baseball.

Pe Auster l-am inceput asa cum, cred eu, trebuie sa-l incepem cu totii: cu “Trilogia New Yorkului” (pe care o am si in engleza, si in romana), trei microromane, false povestiri politiste, care au legaturi subtile unele cu celelalte. Trilogia e despre relatiile dintre scriitor, personaj si narator, dar si multe altele. La inceput e greu s-o citesti, dar cand in sfarsit iti “pica fisa”, cartea devine o experienta satisfacatoare.

Sotia perfecta?

Cateodata, la TV, apare un serial pentru adulti, subtil, discret, inteligent, fara o campanie de marketing agresiva, fara artificii, efecte speciale, garderoba-soc. “Sotia perfecta/The Good Wife” este genul ala de serial. Recunosc, am vazut primele episoade inainte sa fie difuzate de Halmark si la noi, dar acum ma uit din nou cu placere.

Inamicii publicului

Am prins pe Digi intr-o seara “Inamicii publici”. Din pacate, am prins o scena aproape de sfarsit, cand *SPOILER ALERT* agentii federali ii strapungeau falca lui John Dillinger (Johnny Depp) cu un glont bine plasat.  Apoi, intr-o seara, dupa a enspea miia vizionare a lui “Inglourious Basterds” (care nu-si pierde farmecul nici atunci, ba chiar castiga in amplitudine), am vazut ca urmeaza filmul lui Michael Mann.

“Posta” sau de ce sunt postasii cam psihopati

Exista cateva clisee legate de postasi in filmele americane. Unul dintre el este ca postasii sunt de-a dreptul nebuni si ca ar putea exploda intr-o zi si sa vina cu mitraliera la serviciu.

Din romanul “Posta” (primul) al lui Bukowski ne putem da seama de ce: O combinatie de caini aproape turbati, supraveghetori idioti, un regim de munca infernal (cel putin asa era in anii ’50-’60, nu stiu cum o fi acum), cu program mai ales de noapte si o birocratie ingrozitoare.

Exemplu: tava de cartare (un soi de sortare) a corespondentei. Timpul calculat mediu pentru cartarea unei tavi de 60 de centrimetri este de 23 de minute. Daca functionarul o carteaza in 28 de minute, este mustrat. Daca o termina in 5 minute (cum se mai intampla), n-are voie sa mearga la bufet pentru un suc, ci sa se apuce imediat de urmatoarea tava.

Cum sa nu innebunesti in conditiile astea?

Matt Dillon l-a jucat pe eroul Henry Chinaski in filmul “Factotum” din 2005. Puteti vedea trailerul mai jos…

Intunericul de la capatul “Tunelului” lui Sabato

“Tunelul” nu este in niciun caz o poveste de dragoste, ci una despre obsesie. Recunosc, in adolescenta, ma purtam exact ca acest pictor de 38 de ani. Credeam ca m-am indragostit, visam la intalniri intamplatoare cu persoana cu care nu puteam vorbi deloc, eram timida si compuneam conversatii, ajungand la diferite finaluri.

“E ceva obisnuit ca, in noptile de insomnie, sa fii mai hotarat teoretic decat practic, in timpul zilei” – si senzatia asta o cunosc extrem de bine.

Dar pictorul Castel nu e adolescent. Convins ca gaseste o femeie care sa-l inteleaga pe el si picturile sale, el creaza in minte o imagine a ei, creaza o relatie fictiva cu ea, care dureaza luni, considera conversatiile ca fiind adevarate, ca muschi pe scheletul primei lor intalniri, si asteapta sa o intalneasca pe planul real.

Leapsa

“Folosind numele cantecelor unui singur artist (sau unei singure trupe) raspundeti la intrebarile de mai jos. Nu puteti să folositi cantaretul/trupa folosită de mine si ar fi de preferat să incercati sa nu repetati cantecele…”

Pick Your Artist: Regina Spektor

Are you a male or female?
Pavlov’s Daughter

Dans Dans Dans, da’ nu singur

Voi numi aceasta perioada din viata mea de cititor, perioada japoneza. Murakami a venit dupa Kazuo Ishiguro si “Rosu ucigas” (amintiri din lagarul japonez). Succesiunea celor trei carti n-a fost deloc premeditata, dar iata ca l-am terminat pe Murakami (si acum citesc Sabato, deci am sarit deja pe alt continent).

Trebuie sa povestesc ca eu l-am “cunoscut” pe Murakami la Bac, cand am avut un text de interpretat “la prima vedere” din La sud de granita, la vest de soare. Abia anul trecut am citit prima carte de el, “In cautarea oii fantastice”, care mi-a placut foarte mult. “Dan Dans Dans” este un sequel si am inteles ca de fapt, inainte de “Oaie”, mai exista inca doua carti care fac parte din trilogia Sobolanului.