Ce s-a intâmplat cu Nicolas Cage?

A inceput bine. A aparut pe lume ca nepot al lui Francis Ford Coppola. Tatal lui era profesor universitar de literatura comparata. Nic nu a vrut sa aiba terenul pregatit la Hollywood, nu a vrut sa fie capusa din spinarea unchiului sau celebru, asa ca a „furat“ numele „Cage“ de la eroul preferat din benzi desenate (pe care l-a si interpretat, din pacate, mai târziu, in „Ghost Rider“). A devenit apreciat pentru mai multe roluri in filme micute, interpretând personaje ciudatele dar simpatice si la inceputul anilor ’80 era considerat unul dintre cei mai promitatori actori tineri (deh, câte tinere sperante d-astea nu si-au dat cu stângu-n dreptu…).

Rammstein si horror (the good kind)

Ca intr-un film de groaza… Ceata rosiatica

Concertul Rammstein de duminica, de la Sonisphere, chiar a fost uimitor. Nu stiam exact ce se va intampla si mai bine a fost asa decat sa astept fiecare moment dement in parte.

Din pacate, am scris pentru serviciu o cronica a concertului, si n-are rost sa reiau aici foarte mult din ea. Vorbeam cu doi dintre membrii Alice in Chains si ziceau ca spectacolul Rammstein e “teatru”. Ceea ce e foarte adevarat. Si oboseala acumulata de la stat trei zile in picioare in zona Romexpo plus mers dimineata la serviciu tot weekendu a disparut atunci cand ochii mi-au fost vrajiti de ce era pe scena.

“Marioneta” – Polanski e un papusar in forma

Nu am vazut mare parte din filmele lui Polanski (si timpul nu-i deloc pierdut), dar stiu ca ador “Rosemary’s Baby” (In schimb, “Ninth Gate” promite multe si nu se tine de cuvant) si că, pana la urma, ma uit la un film pentru ce se intampla pe ecran si nu-l judec in functie de viata personala a regizorului.

True, deliciously sinful, Blood

Inca de la primul sezon I was hooked! Pot spune ca sunt un fang-fan, ca ma uit de obicei la chestii cu vampiri (In afara de orice are legatura cu Twilight, bleahh…). Dar nu are legatura cu trendul. Are legatura cu modul de abordare. Serialele si filmele bune cu vampiri gasesc o abordare inteligenta si-i transforma pe “the undead” in metafore pentru cu totul altceva. 

Trei filme pe care abia le astept anul asta

Christopher Nolan e unul dintre regizorii mei preferati si “Inception”-ul lui e pentru mine cel mai asteptat film al anului, pe care as vrea sa-l vad chiar de la avanpremiera, daca se poate.

La inceput a fost promovat cu un teaser criptic, misterios, din care nu-ti puteai da seama mare lucru din actiune, dar putea sa strigi imediat ca e “Awesome!”. Dupa ce am vazut trailerul de 2 minute jumate, am putut sa spun ca va fi “Legen… wait for it…

Achizitii Bookfest 2010

Ca de obicei, m-am bazat pe instinct (si pe bugetul oarecum limitat, din cauza concediului). As mai face o vizita la Bookfest, dar ma tem ca o sa mai cheltuiesc bani. Multi bani…

Oricum, am plecat gandindu-ma la doua carti pe care as vrea sa le iau. Nu-mi place sa fac liste. Daca stiu exact ce-mi trebuie, atunci le comand de pe net. Imi place sa fiu surprinsa, sa gasesc carti de care chiar n-am auzit si pe care sa le iau din instinct. Nici n-am avut atata timp sa stau de data asta… Dar oricum, una dintre carti nu am gasit-o si cealalta mi-am dat seama ca de fapt nu fusese tradusa (E vorba de “The Amazing Adventures of Kavalier & Clay” de Michael Chabon, care a scris si “Wonder Boys”, dar asta a fost tradusa).

Nowhere Man, fantezii cu Jozef Pronek

Editura Polirom m-a manipulat perfect, facandu-ma sa cumpar romanul asta. (Si bine a facut!) Am primit un newsletter de la ei, in care-mi spuneau ca, daca mi-au placut “Middlesex”, de Jeffrey Eugenides, “Bastarda Istanbulului”, de Elif Shafak, şi “Totul este iluminat”, de Jonathan Safran Foer, atunci o sa-mi placa si cartea asta. Cum toate cele trei sunt pe lista favoritelor mele, am cedat si am cumparat cartea. (Si bine am facut).

Titlul romanului, care ar putea la fel de bine sa fie o suma de povestiri cu acelasi protagonist, Jozef Pronek, se refera la piesa Beatles “Nowhere Man”. Asta pentru ca, atunci and Jozef era adolescent in Sarajevo, a invatat sa cante la chitara pentru a interpreta piese Beatles. Asta inainte sa treaca la blues.

Genericul de serial ca opera de arta

Tendinta pe piata serialelor americane este urmatoarea: la cele patru televiziuni publice genericula ajuns sa fie minimalist – un carton cu numele serialului (vezi Lost, Heroes, 24, FlashForward), in timp ce televiziunile prin cablu – HBO, Showtime – se dau in spectacol (intr-un fel bun) cu niste generice geniale, aproape opere de arta in sine, care dureaza in jur de 1 minut si jumatate si care exprima atat de bine esenta serialului!

Asa ca, mai jos, am selectat cateva dintre genericele mele preferate, peste care nu dau niciodata fast forward.

Fringe, ringtone si noua obsesie

Leapsa mutanta a lui Veo care-mi cere sa vorbesc putin despre ringtone-urile mele, dar eu, parsiva ce sunt, ma voi folosi de aceasta ocazie pentru a vorbi despre serialul “Fringe”. Piesa de pe genericul lui Fringe o am ca ringtone deja de cateva luni (si cand ma uit la serial am impresia ca-mi suna telefonul – si cum mereu ma streseaza astia cu telefoane de la serviciu sau in legatura cu serviciul, mi-am creat un reflex neplacut sa tresar cand aud telefonul sunand Fring-y si probabil ca in curand nici n-o sa-mi mai placa deloc melodia asta de altfel foarte faina).

No Sex and no Cityx2

Filmul asta mi s-a parut a fi o atrocitate odioasa, unul dintre cele mai proaste filme pe care le-am vazut. Dar, obiectiv, nu sunt sigura ca e asa. Cred ca e un efect ciudat, pentru serialul a fost bun, personajele erau faine, rotunde, complexe, iar filmu’ asta e parca un buldozer care trece peste ele si le aplatizeaza. Astfel, chiar daca Carrie, Samantha, Miranda si Charlotte nu sunt niste personaje atat de rele cum mi s-au parut in filmul asta, nu ca eroinele din tipicele comedii romantice, ele au suferit prin comparatie cu ce erau intr-un serial HBO din trecut.