Libertate/ Freedom de Jonathan Franzen: Ai grijă ce-ţi doreşti!

Când am plecat de acasă, acum vreo 3 luni, m-am uitat repede în rafturi să-mi aleg două cărţi pe care să le iau cu mine în exil. Întâi mi-au picat ochii pe Freedom şi am ştiut că e The one. (Am mai luat şi The Hours a lui Michael Cunningham, care s-a dovedit a fi aproape la fel de potrivită).

Pe drum – Jack Kerouac. Călătoria fără sfârşit

Faţă de Pe drum sunt complet indiferentă, cartea seamănă într-un fel cu provocarea aia dintr-un basm sau mai multe: nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Ba chiar îndrăznesc să spun că m-a plictisit complet.

Tot din cauza încăpăţânării mele am citit cartea până la capăt, căci, na, poate exista vreo revelaţie la sfârşit, ceva care să dea substanţă acestei înşiruiri de călătorii şi de oraşe. Pe drum este cea mai lungă enumerare din lume şi pe bune că, de la un moment dat putea să bage Kerouac un etc. N-ar fi schimbat cu nimic sentimentul de gol cu care am rămas.

Casa molimei lui Jim Crace. Postapocaliptic deloc coplesitor

Sunt nebuna dupa Jim Crace. Sau mai exact sunt nebuna dupa prima carte pe care am citit-o de Jim Crace, In clipa mortii, pe care am elogiat-o in trecut chiar pe acest blog, atunci cand scriam intr-un ritm sustinut. Dar de Casa molimei am fost dezamagita. Nu e rea, dar nu e potentialul maxim al lui Crace.

In ultima vreme m-am decis sa citesc si sa vad tot ce pot pe subiectul postapocaliptic pentru ca, sincer, lucrez la un proiect postapocaliptic si vreau sa stiu cam care sunt lucrurile comune pentru a le evita. (My own project va fi oricum o comedie, deci deja tonul se schimba, nu vorbim despre The Road/Drumul aici).

“Atlasul norilor/Cloud Atlas” (de David Mitchell) – Povestea care a schimbat lumea

N-o să vorbesc de data asta despre filmul regizat de Andy şi Lana Wachoski (Matrix) şi Tom Tykwer (Run Lola Run, Perfume – The Story of a Murderer). Ba chiar n-o să vorbesc foarte mult despre abuzuri, exploatare, cei puternici care îi prăduiesc pe cei slabi etc. În loc, o să mă axez pe tema mea preferată din carte, pe care nu am văzut-o prea discutată şi pe care filmul, dacă ar fi exploatat-o, ar fi fost mult mai interesant. Acea temă este meta, as most of my favorite things are: scopul poveştilor în lumea noastră şi influenţa lor. Partea asta mi-a rămas cel mai puternic în minte, la vreo cinci luni după ce am terminat romanul.

“Cosmopolis” de Don DeLillo – După mine, potopul!

Continuând mania mea de a citi cărţi care au fost sau sunt în curs de ecranizare, am ajuns şi la Cosmopolis de David Cronenberg. Filmul nu l-am văzut încă – doar de asta citesc cărţile înainte să văd ecranizările!

Şi, după ce am fost binecuvântată de-a dreptul să văd la Les Films de Cannes a Bucarest Holy Motors de Leos Carax, nu mai puteam să văd aşa curând un alt film cu o limuzină albă care străbate o metropolă a lumii.

Înapoi la oile noastre! Efectele acţiunilor lui Eric Packer din carte ar putea să se petreaca astăzi sau mâine şi cu siguranţă ar fi putut să se petreacă în 2003, atunci când a apărut cartea.

“Atlasul norilor”, “Sînt o babă comunistă” şi “Filmul surd în România mută”. Trei cărţi cinefile

Mă duc şi eu la librărie prima oară în ceva timp bun (am mai recuperat ce aveam în bibliotecă şi nu citisem încă – tot nu le-am terminat pe toate) şi mă trezesc că plec de acolo cu trei cărţi, toate având legătură cu lumea filmului. Clasic pentru mine!

Cred cu tărie că, decât filmul să îmi spoilărească romanul, mai bine cartea să-mi strice filmul!

1. Atlasul norilor, David Mitchell

Romanul ăsta a apărut în 2004 şi a devenit deja un clasic, din câte am citit. E format din şase nuvele, care se completează reciproc, ca o serie de Matrioşka. Şi, recent, a apărut trailerul filmului regizat de fraţii Wachowski (Matrixuri) (apropo, aţi auzit că unul din fraţi a devenit sora Wachowski în urma unei operaţii de schimbare de sex? Good for her!) şi de Tom Tykwer (Run Lola Run, Perfume – The Story of a Murderer).

“Teodosie cel Mic” – Răzvan Rădulescu cel Mare

 Sunt pregătită să declar, cu toată încrederea, că acesta este romanul meu preferat scris în România, din cele citite până acum. E de-a dreptul fermecător, amuzant, jucăuş şi plin de originalitate. E un fantasy autohton pe care îl căutam de mult şi în sfârşit am reuşit să-l împrumut de undeva.

Ştiam că Răzvan Rădulescu (cunoscut, din păcate, mai mult ca autor de scenarii la filme precum Moartea domnului Lăzărescu sau Marţi după Crăciun, pentru a numi doar două din fooooarte multe) a scris şi cărţi, dar nu ştiam că a făcut-o aşa!

În primul rând, avem un warrior complet badass, Pisicâinele, care este mentorul şi consilierul tânărului principe Teodosie cel Mic. Pisicâinele a prilejuit multe discuţii cu prietenii mei, în care încercam să desluşim ce anume are de la pisică şi ce anume de la câine. Concluzia a fost că persoanele care preferă câinii (inclusiv eu) îl văd mai mult câine, iar cele care preferă pisicile, şi-l închipuie mai mult pisică.

Dar Pisicâinele şi-a croit drum cu săbiuţa lui în orice clasament cu cele mai faine personaje, cu o minte ascuţită brici, cu loialitate şi abilitatea lui de a lupta!

“Ultima ieşire spre Brooklyn”: Hubert Selby Jr. pre-Requiem pentru un vis

Mi-a fost greu să citesc cartea asta şi, se pare, şi să scriu despre ea, având în vedere că am terminat-o acum vreo lună sau chiar mai mult. parţial din cauza structurii dificile: blocuri de text de narator la persoana a III-a combinate cu dialog combinate cu gânduri şi tot aşa, cu puţine semne de punctuaţie.

Niciunul dintre ingrediente nu este separat de celălalt într-un fel, aşa că până te obişnuieşti cu formatul aproape stream of consciousness, dar nu exact.

Personajele, multiple, pentru că volumul e de fapt o culegere de poveşti ale oamenilor diferiţi din acelaşi cartier, dar care au mai multe lucruri în comun, pentru ca pur şi simplu să fie un roman şi nu o colecţie de povestiri (iar 2-3 personaje de şmecheraşi de cartier fac salturi dintr-o povestire în alta, pentru a face legătura mai puternică).

Cei mai mişto* bărbaţi din 2011

Adam Scott rulz

*aşa cum am zis şi anul trecut, mişto = deştept, nu neapărat frumos clasic, dar interesant, versatil, plin de personalitate, în afara cercului devenit cam boring pentru Trifoi – Depp-Clooney-Pitt, nicio legătură cu marii anoşti cauciucaţi păpuşei care nu-mi zic nimic Efron-Lautner-Worthington etc. Am ales actori care fac roluri geniale, off the beaten path, şi care, din păcate, nu sunt consideraţi sex-simboluri universale.

Cele mai bune (şi dragi) din 2011: 15 filme, cărţi, TV

Un regim aproape inuman de muncă şi o vacanţă imediat după, petrecută în minunata Bucovină, lângă Vatra Dornei, acolo unde stickul de internet avea impresia greşită că suntem în Ucraina m-au făcut să n-am timp să închei anul aşa cum trebuie din punct de vedere al blogului. Dar cum n-am intrat încă în pâine în 2012, pot să mai fac acest top al lucrurilor care m-au fericit cel mai tare în anul care tocmai s-a terminat.