Marti, dupa Craciun, in Sarajevo

“Marti dupa Craciun” ne-a adus, cu certitudine, cel mai special moment de la Festivalul de Film de la Sarajevo. Noi eram acolo, ei erau acolo si m-am simtit foarte emotionata pentru ca vedeam un film romanesc in alta tara. Si pentru ca era bine primit. Si, mai presus de toate, pentru ca mi-a placut mult. (Ador afisul asta)

De la scenariu, la regie, la jocul actorilor si, DA, la scenografia si costumele contemporane, normale, naturale pentru epoca in care traim.

Amoruri imaginare cu Xavier Dolan

Primul film pe care l-am vazut la Festivalul de Film de la Sarajevo este cel regizat si scris de un canadian de 21 de ani, Xavier Dolan, care a jucat si unul dintre cele doua roluri principale. Fetele – Oana si Alexandra – au fost innebunite de Xavier, facand tot felul de declaratii legate de el, pe care nu le mentionez aici… Si eu l-am gasit foarte hot, dar chiar si heterosexualul de Robert a remarcat ca e dragut. Am iesit de la Cinema City din Sarajevo dorindu-mi sa fumez o tigara, pentru ca personajele fumau incontinuu.

Sarajevo, dragostea mea

“Sarajevo, dragostea mea” era titlul cu care au tradus un film fain, bosniac, pe care l-am vazut la Cinema Europa mai demult. Titlul original era “Grbavica” si era numele unui cartier din Sarajevo. Inca n-am ajuns acolo, mai ales ca pensiunea la care stam e chiar in centrul vechi al orasului si avem totul la cativa pasi distanta.

Dar orasul e minunat. Am ajuns pe un val de caldura necaracteristic unui oras in munti. Si din centru, oriunde te-ai uita, vezi dealurile pline de case, pana departe.

In centru nu prea gasesti alcool, din cauza moscheei foarte apropiate, nici macar bere. Totul e bun si ieftin, oamenii sunt draguti, unii dintre ei, altii imi amintesc atat de mult de Romania.

Nowhere Man, fantezii cu Jozef Pronek

Editura Polirom m-a manipulat perfect, facandu-ma sa cumpar romanul asta. (Si bine a facut!) Am primit un newsletter de la ei, in care-mi spuneau ca, daca mi-au placut “Middlesex”, de Jeffrey Eugenides, “Bastarda Istanbulului”, de Elif Shafak, şi “Totul este iluminat”, de Jonathan Safran Foer, atunci o sa-mi placa si cartea asta. Cum toate cele trei sunt pe lista favoritelor mele, am cedat si am cumparat cartea. (Si bine am facut).

Titlul romanului, care ar putea la fel de bine sa fie o suma de povestiri cu acelasi protagonist, Jozef Pronek, se refera la piesa Beatles “Nowhere Man”. Asta pentru ca, atunci and Jozef era adolescent in Sarajevo, a invatat sa cante la chitara pentru a interpreta piese Beatles. Asta inainte sa treaca la blues.