“Glee”-ful = vesel, voios, exuberant

Fiind cu cateva ore (aproape 12) inaintea decernarii Premiilor Emmy (in noaptea asta, la 03.00, pe HBO, fara dublaj – asta e important, dupa prostia de comentariu de la TVR1 la Globurile de Aur…), unde serialul muzical cu doar 22 de episoade difuzate, “Glee”, are 19 nominalizari.

Poza zilei: Kevin McKidd, scottish ghost

Sobrul doctor Owen Hunt din “Grey’s Anatomy”, apare in filmul “The Great Ghost Rescue” (regizat de Yann Samuell, cel cu “Jeux D’enfants”), in rolul unei fantome scotiene.

Scriitorii mei preferati: Jonathan Coe

Reactia omniprezenta atunci cand il mentionez pe Jonathan Coe este “N-am auzit de el”. Asa ca as vrea sa vorbesc putin despre el si opera lui, mai ales ca, in afara de “Ce hacuiala!”, am citit toate cartile lui traduse in romana. Coe scrie despre o Marea Britanie in multiple perioade, pornind de la Primul Razboi Mondial, pana-n zilele noastre. Scrierile lui au mereu un aer de mister, un soi de stralucire aparte, cu personaje foarte diferite, de la boemi, artisti si idealisti la afaceristi si politicieni corupti.

Sunt o mica ticaloasa (in 3D)

“Despicable” e ala caruia nu-i place filmul “Despicable Me”. Si animatia asta amuzanta si emotionanta este inca o dovada ca desenele animate din ziua de azi au mult mai multa profunzime decat blockbusterele obisnuite, superficiale si plictisitoare. Intr-adevar, in “Despicable Me” se simte putin influenta Pixar (dar Pixar oricum e un model de infailibilitate si creativitate, asa ca e bine ca inspira si alte studiouri, ca astia, Universal Studios).

“Delta lui Venus”, rece si tulbure

Poate nu inteleg eu notiunea de literatura erotica, dar “Delta lui Venus” m-a lasat cam rece. In sensul ca nu m-a angajat deloc emotional in viata personajelor din cele 15 povestiri erotice.

Ok, definitia de pe Wikipedia e urmatoarea: Erotic literature comprises fictional and factual stories and accounts of human sexual relationships which have the power to or are intended to arouse the reader sexually.

Pai cam asta e: no arrousal on my part. Si nu e ca si cum m-as fi opus unei senzualitati feroce care eraman din fiecare pagina, nu e ca si cum as avea prejudecati, pentru ca n-am. Deloc! Si banuiesc ca asta se intampla din cauza personajelor, in care nu sunt investite deloc. Ba chiar, mi se pare ca toate personajele sunt asemanatoare si pot fi categorisite cu usurinta. Toate sunt curioase din punct de vedere sexual. Unele sunt incepatoare, altele frigide, altele experimentate. Dar tot aceeasi apa si pamant sunt.

Gamer – do not play with Dexter

Acesti doi regizori ai filmului, Mark Neveldine & Brian Taylor (o echipa cam de rahat), si-au batut joc de o gramada de actori talentati. Mai ales my darling Michael C. Hall (unicul “Dexter”), care daca e sa aiba o cariera in filme, macar sa fie filme bune.

“Gamer” e genul de film hiperkinetic, plin de energie (care nu se justifica), in care nu se intampla nimic, dar care e mult mai rau decat un film mediocru, pentru ca promitea. Asta e ideea, pe scurt: Castle, un tip genial (jucat de Dexter), a dezvoltat si conduce mai multe jocuri de tip multiplayer, numai ca oamenii-jucatori sunt chiar in carne si oase si pot fi condusi de rich fucks care vor sa-si satisfaca poftele bolnave.

True Horror cu Giles din “Buffy”

“True Horror” e seria mea preferata de documentare de la Discovery Channel. Evident, mare parte din credit il are si Anthony Head (previously known as Anthony Stewart Head), pe care multi dintre noi il stiu mai bine drept Rupert “Ripper” Giles din “Buffy the Vampire Slayer”.

Si normal ca Head ar face emisiunea asta, pentru ca-l ajuta “experienta” anterioara in ceea ce priveste supranaturalul. Seria asta de documentare analizeaza, in contemporan, miturile din trecut. Am prins pana acum trei episoade (sper ca exista mai multe, totusi). Primul e cu vampiri (d’oh), al doilea cu varcolaci si al treilea cu vrajitoare.

Mircea Cartarescu, in Travesti

E ciudat ca abia acum am citit “Travesti”, pentru ca, dupa un sondaj informal, mi-am dat seama ca majoritatea prietenilor mei l-au citit in liceu si au inceput cu el din bibliografia lui Cartarescu. Si eu am inceput cu “Nostalgia”, pe care o ador, si am continuat cu primul volum din “Orbitor”, “Aripa stanga”, care mi-a placut foarte foarte mult. Iar “Travesti” se potriveste foarte bine in peisajul scriiturii lui Cartarescu pe care am trait-o pana acum.

In Travesti, Victor e un scriitor de 34 de ani, care rememoreaza intamplarile din tabara de la Budila, in urma cu 17 ani, fix jumatate din viata lui. Si momentul acela devine o axa simetrica pentru Victor, pe care etapa trebuie s-o incheie, pentru a ajunge la urmatorul nivel. Asa ca-si face singur terapia (dupa ce ani intregi la sanatorii nu l-au ajutat deloc), si cum altfel si-ar face un scriitor terapie, decat prin scris?

Splice up your life

Asteptam de mult timp filmul asta, mai ales pentru ca regizorul, Vincenzo Natali, a facut poate primul film, ciudat/sci fi ish/greu de incadrat intr-o categorie, de care m-am indragostit, adica “Cubul”. Si Guillermo del Toro e producator executiv. Iar pe Guillermo il ador. Always have, always will.

Filmul e o variatiune pe tema creata de Mary Shelley cu Frankenstein, omul de stiinta si prostiile pe care le face cu din cauza inconstientei si arogantei, tema tratata pe larg in aproape fiecare episod din Fringe. Dar cu adevarat interesanta e digresiunea in ideea “ce inseamna sa fii un parinte bun”. Care sunt limitele? Devierile? Cum arata rolurile in prezent? Cherry on top: avem si o mica discutie voalata despre avort, atunci cand cei doi incearca sa decida daca sa opreasca experimentul (adica sa-l omoare pe subiectul experimentului) sau nu…

Cimitirul de piane, multiplu de Francisco Lazaro

Gesturile si oamenii lasa o umbra care intarzie in urma lor, care se deplaseaza in slow-motion. Peixoto umple fiecare camera cu volume de umbre si lumini, fiecare cu atingerea si greutatea ei.

Asta e doar unul dintre miracolele care au loc in cartea asta. Pe care sunt incantata ca am citit-o si sigur o voi reciti. La doar 270 de pagini, am tras muuuult timp de ea, tocmai pentru ca nu voiam sa se termine.

In cea mai mare parte a timpului, tatal meu facea usi si ferestre, facea taburete ca sa se aseze oamenii pe ele, facea mese, dorindu-si ca oamenii sa aiba farfurii de supa ca sa le aseze pe masa; dar in visurile sale asculta piane, asa cum asculta imposibilele iubiri.

Tatal este Francisco Lazaro. Fiul care povesteste este Francisco Lazaro. Dupa parerea mea, mai exista inca un Francisco Lazaro a carui voce se aude in carte. Dar nu pot sa spun cu certitudine ca asa e. Avem o relatie fragila intre un tata si un fiu. Si alt tata si alt fiu. Si daca asta e axa romanului, si dinamica  intreaga a familiei e extrem de complexa. Si  foarte emotionanta.