De ce ador Halloween (indiciu: are legătură cu serialele)

De obicei nu am nicio treabă cu sărbătorile importate, însă Halloweenul chiar are un loc special în lumea mea obsedată de pop-culture. Din trei motive: 1. Episoadele speciale din seriale. 2. Filmele horror! 3. Costumele geniale. Continue reading

Advertisements

Seriale noi: Cronică “American Horror Story”. Cacofonia groazei

Pe principiul so bad it’s good, o să mă uit la acest serial până la sfârșitul vieții lui, care n-o să vină prea devreme, pentru că momentan are audiențe foarte bune. American Horror Story, creat de Ryan Murphy și Brad Falchuk, echipa de șoc din spatele altui supermegahit care s-a dedat kitschoșeniilor, Glee (plus Nip/ Tuck), este un ghiveci de clișee, o alăturare rococo a imaginilor șocante, o mașinărie care în primele trei episoade arde prin combustie internă povești care l-ar fi putut ține un sezon întreg de 12-13 episoade. Continue reading

Filme care ne-au băgat în sperieți (Happy Halloween!)

Trifoi cu patru foi

The Evil Dead (1981)

Primul la care m-am gândit a fost Drag Me to Hell, dar nu-i destul de scary. Pe filiera Sam Raimi am ajuns la debutul The Evil Dead, un low-budget inventiv, sinistru și cu efecte speciale atât de proaste, încât n-ai cum să-l iubești. Câțiva puștani ajung la o cabană izolată din pădure, găsesc o Book of the Dead înăuntru și citesc din ea și all hell breaks loose, în forma pușitlor tranformați în zombi sau demoni greu-de-ucis. Vă asigur, dimensiunea coșmarescă a acestei povești clasice e cât se poate de particulară, distilată într-un moment cu o femeie posedată și ciopârțită care râde într-un fel atât de artificial încât îți stă râsul în gât. Ash, singurul nedemonizat, ține filmul pe umerii lui, fără replici, doar cu priviri care variază de la teroare, la șoc, la superioritate (când dă cu drujba în ceva și nimerește). Plus, creaturile descompuse de la sfârșit sunt animate în stop-motion! Continue reading

Jeanette Winterson creează magie cu “Sexul cireşilor”

Aceasta nu este o carte de dragoste sau cel puţin aşa văd eu lucrurile. Mai degrabă e o carte despre felurile în care dragostea distruge, dar într-o măsură foarte mică.

Într-unul dintre oraşele pe care le-am vizitat, întreaga populaţie fusese măturată de iubire, de trei ori la rând. După cea de-a treia împrejurare, singurii supravieţuitori, un călugăr şi o curvă, au hotărât ca dragostea să fie scoasă în afara legii, în noul stat, şi că oricine va fi descoperit lăsându-se în voia ei va fi condamnat la moarte. 

Deci iubirea e văzută ca o molimă, inclusiv de unul dintre cele două personaje principale, Femeia cu Câini, un personaj monstruos, mai greu decât un elefant, care-şi apăra convingerile cu violenţă, dar nu poate să-şi apere sinele de iubirea maternă pentru un copilaş găsit în apa murdară a Tamisei, pe care-l botează Jordan, într-o referire spre fluviul în care a fost găsit şi Moise. Continue reading

Seriale noi: Cronică “Person of Interest”. Jim Caviezel e android

2,5 trifoi  Înainte de orice, aş vrea să fac o serie de comparaţii despre cum joacă Jim Caviezel în acest serial: ca Data din Star Trek: The Next Generation, care a uitat cum să fie intrigat de natura umană. Ca un zombie care a învăţat din când în când să articuleze cuvinte, dar nu înţelege ce înseamnă acestea. Ca un extraterestru care vrea să se integreze în lume, dar un om depresiv i-a dat toate lecţiile despre ce înseamnă să fii om. Ca un bărbat căruia i s-a scos zona limbică a creierului, responsabilă pentru emoţii. Ca un tip venit din viitor căruia îi lipsesc corzile vocale şi are un dispozitiv (ce-i drept avansat) de vorbire electronică. Ca un tip posedat de un demon plictisit. Ca un mort supărat că a fost înviat. Ca un tip care şi-a injectat prea mult Botox în pomeţi şi în jurul ochilor, dar era mahmur la timpul injecţiilor şi faţa nu i-a îngheţat în zâmbet. Ca paraplegicul Tio din Breaking Bad, numai că nu e paraplegic (Mint! Tipul care-l joacă pe Tio nu zice nimic dar joacă cu faţa de rupe!). Ca un robot ruginit la încheieturi. Continue reading

“The Adventures of Tintin”, cercetaşul dezamăgitor

Ce dezamăgire (spun eu, încercând să subliniez titlul)! Mă aşteptam la o bijuterie. Şi am avut parte de fool’s gold. Încă de când am văzut numele de pe afiş, nu Steven Spielberg, nici măcar Peter Jackson, ci scenariştii Steven Moffat şi Edgar Wright, am construit acest film în mintea mea ca pe un sfânt Graal al animaţiilor, când mă hotărâsem de mult să-mi las aşteptările acasă atunci când mă duc la cinema. Continue reading

“Beavis and Butt-head” se întorc, tot virgini la liceu

Ieri am văzut că Beavis şi Butt-head se întorc la MTV după 14 ani de absenţă. Şi mă întrebam cum ar putea să arate serialul. Ei bine, arată cam la fel, cei doi încă sunt la liceu, deşi MTV-ul s-a schimbat semnificativ de când au dispărut ei, tot virgini sunt şi ascultă aceeaşi muzică (Metallica şi AC/DC, yay!).

Hehehe-hehe… Hehehehe-hehe…

În primul dintre cele două mini-episoade ale sezonului al optulea, chicotitorii Beavis şi Butt-head sunt la cinema, încercând să se uite la Twilight: Eclipse, şi să-l comenteze, desigur, dar fetele amorezate de cei trei eroi principali robotici îi shhhshîiesc constant. Continue reading