Seriale noi: Cronică “Whitney”. Cugetările despre viaţă ale unui comic mediocru

This nice guy is carrying me and my show

Premisă: Whitney e o tipă deosebită, care nu acceptă regulile pe care societatea malefică i le impune. Nu vrea să se mărite cu iubitul ei şi face lucruri originale precum cumpărarea unui outfit naughty de soră medicală dintr-un sex shop şi iese la o primă întâlnire cu acelaşi iubit după trei ani de relaţie.

Analiză: În primul rând, între cei doi, Whitney and the boyfriend, există zero chimie.  Băiatul cela e chiar simpatic, dar e prea bun pentru acest sitcom bântuit de ectoplasme de personaje care nu ies cu nimic în evidenţă, actori generici (poate în afară de Maulik Pancholy, asistentul lui Jack/ Alec Baldwin din 30 Rock, numai că de fapt rolul lui de aici beneficiază de o aureolă Tina Fey-ască, aşa că nici el nu mă impresionează).

L-am regăsit pe E.T.A. Hoffman, cu “Piticuț, zis și Cinabru”

Când eram mică, citeam și tot reciteam Urciorul de Aur al lui E.T.A. Hoffman, deși știam deja pe dinafară toate pățaniile neîndemânaticului și ghinionistului Anselmus, întâlnirea lui cu șerpoaica Serpentina în timp ce stătea deprimat pe malul Elbei și cotoroanță care-l urmărea peste tot și-i submina încrederea în el. Urciorul îmi plăcea mai mult decât cealaltă povestire/ nuvelă din volum Spărgătorul de nuci, deși îl iubeam și pe acesta.

(În paranteză fie spus  că cealaltă carte preferată de mine, din aceeași colecție a Bibliotecii pentru toți copiii era Tom Sawyer Detectiv, al lui Mark Twain, probabil cea care mă făcea să râd cel mai aprig. Ea văd că a fost reeditată în colecție cu Cinabru, de editura Art)