“Secta egoiştilor” singuratici, de Eric-Emanuel Schmitt

Despre cărţile lui Eric-Emmanuel Schmitt am citit multe texte pe bloguri :). Am ştiut că trebuie să-l încerc şi eu, aşa că, atunci când l-am găsit la reduceri, 9,99 lei la Cărtureşti (înainte de deschiderea Anim’Est), am cumpărat imediat “Secta egoiştilor”. Fiind un volum de debut, cred că mai trebuie să mai gust una înainte de a mă edifica. Nu a fost rău, dar nici nu m-a captivat prea tare cartea. Poate pentru că în general îmi plac volumele ceva mai cărnoase şi aici e vorba de un singur personaj, Gaspard Languenhaert, un egoist care duce egocentrismul lui pe culmi dintre cele mai înalte, până acolo încât să se simtă Dumnezeu.

Gaspard e “investigat” ceva secole mai târziu de un narator nenumit, care, până la urmă, nu e un personaj suplimentar, ci o altă faţetă a franco-olandezului, care-i descoperă întâmplător doctrina în bibliotecă, în timp ce lucra la un doctorat cu alte capete aplecate. Aşa cum le spune el, amuzant, studioşilor din Bibliotecă.