Alternative la “Twilight”

Bella si Edward sunt cam boring…

Am vazut primul film din seria “Amurg” si mi-a fost de ajuns. Stiu ca e o isterie planetara, dar astea nu se aplica de obicei la mine (vezi si “Codul lui DaVinci” si altele). Oricum, plictisitoooor, ca film in sine, si ca apartenenta la genul vampirilor, un gen variat si plin de originalitate, dar si de dude, destul de multe.

Legat de “Amurg” (nici cartile n-am de gand sa le citesc vreodata… Desi recunosc ca la un moment dat am cochetat cu ideea… Dar mi-a trecut), cel mai mult ma enerveaza faza cu sclipiciu. Care e faza cu sclipiciul? Vampiri care sclipesc atunci cand ies in lumina soarelui? Pe bune?

An Education (2009)

Update: Carey Mulligan a castigat duminica, 21 feb, Premiul BAFTA, pentru cea mai buna actrita in rol principal. (Pentru “An Education” ).

Subtilitatea este o calitate de film sau carte rar intalnita in zilele noastre. Asa ca atunci cand intalnesc un film subtil si delicat, ca “An Education”, am impresia descoperirii unei minuni. Povestile despre maturizare – coming-of-age story – sunt des intalnite in filme, dar aceasta anume fata care devine femeie este captivanta, mai ales datorita interpretarii englezoaicei Carey Mulligan, 24 de ani (comparata la nesfarsit cu Audrey Hepburn), care are o prezenta atat de puternica pe ecran, o gratie, o inteligenta si un farmec aparte. (Isi merita din plin nominalizarea la Oscarul de anul asta).

Shutter Island (2010)

Filmul e un rollercoaster.  Scorsese ghideaza trenuletul pe sine si DiCaprio reactioneaza intens la toate derailerile, plonjeurile in gol si hurducaturile cauzate de viteza.

DiCaprio este Teddy Daniels, un serif federal care ajunge cu feribotul pe Shutter Island, la un ospiciu. El si partenerul lui, Chuck (Mark Ruffalo) trebuie sa o gaseasca pe Rachel Solando, o pacienta care a evadat. Dar oamenii de la ospiciu nu coopereaza cu draga inima, mai ales doctorii jucati de Sir Ben Kingsley si Max Von Sydow, ambii extrem de creepy.

Misery

Mi-a placut la nebunie cum incepe “Misery”, dupa Stephen King, cu James Caan (de data asta nu joaca mafioti) si Kathy Bates. De cand m-am apucat de fumat, sunt Lucky fan, si eroul nostru scriitor la fel. Farfurioara din imagine era pregatita de cand se apuca de o carte si pana cand o termina. Atunci cand scria The End pe ultima pagina a manuscrisului, se putea bucura de aceasta tigara rara, si de un pahar de bautura… 🙂

Falling Down (1993)

Am vazut filmul aseara pe Pro TV si sunt convinsa ca e cel mai bun rol al lui Michael Douglas. Filmul e genial la inceput. El, caruia ii vom afla numele spre sfarsit, e blocat in trafic si este innebunit de fiecare din masinile din jurul lui: un tip care trage pe nas cocaina, copii dintr-un autobuz care se joaca, stickerele de pe barele din spatele masinilor, care il invoca pe Dumnezeu, sau prezinta injuraturi (“How Am I Driving? Call 1-800-Eat SHIT), si alte mici detalii din viata cotidiana.

Personajul nostru continua sa fie agasat de lucruri care se intampla in fiecare zi: nu are bani marunti ca sa dea un telefon si un vanzator nu vrea sa-i schimbe, cersetorii ii cer ceva, orice, de la bani, la tigari, la chiar o geanta, pentru ca are 2!, vrea sa se urce in autobuz dar e inghesuiala, oamenii care vor sa urce se imping ca sa prinda locuri, iar cei care coboara, se imping ca sa poata iesi din multime (tramvaiul 32 in fiecare zi pentru mine) si toate aceste detalii cu care chiar ne confruntam zilnic.