Dredd 3D mi-a dat impresia, de la cap la coadă, unui first person shooter (asta e o apreciere pozitivă). Îl avem pe erou, Judge Dredd (Karl Urban) care intră într-o clădire cu 200 de etaje şi trebuie să ajungă în vârf pentru a se lupta cu the big boss, aka capul mafiot Ma-Ma (Lena Headey, of Game of Thrones fame), timp în care îi şutuie pe inamici de inteligenţă, putere şi experienţă variabile. Ideea asta este transmisă şi de scenografie, şi de felul în care e filmat… Când merge după colţ chiar ai impresia că tu îl mânuieşti pe domnul judecător şi călău. Există chiar şi nişte character development! (Pe marile ecrane de vineri, 9 noiembrie!)
1. Mi-a plăcut mult! E o surpriză plăcută, e bine făcut, te ţine în tensiune şi e al naibii de distractiv, puţin amuzant şi alert. E un B-movie făcut bine – şi câte de-astea avem parte în ultima vreme? În ultimii ani?
2. Nu am văzut varianta din anii 90 cu Sylvester Stallone, dar am citit că fanii comic bookurilor pe care s-au bazat cele două filme au fost supăraţi pentru că Dredd şi-a scos casca, ceea ce nu face niciodată în poveştile-sursă. Ei bine, Karl Urban aici de faţă nu-şi scoate niciodată casca, însă neo-zeelandezul transmite destul prin fălci, bărbie şi buze, dar şi limbajul corpului, astfel încât construieşte un personaj complet: stoic, legat de reguli şi legi, incoruptibil, un instrument contondent al justiţiei.
3. Ne aflăm într-o lume postapocaliptică, într-o aglomerare urbană numită Mega-City One, în care mahalalele sunt verticale, zgârie-nori în care colcăie infractorii şi grupările mafiote. Poliţiştii au devenit şi judecători, care pot da sentinţa la faţa locului şi, dacă sentinţa e moartea, o pot şi aplica, instantaneu.
4. Structura e de tip Training Day. Judge Dredd trebuie s-o ia sub aripa lui pe boboaca Judge Cassandra Anderson (Olivia Thirlby), care şi-a picat examenul de judecător cu 3 puncte, dar sistemul e dispus să-i mai dea o şansă datorită abilităţilor ei de medium (citit minţi, intrat în minţile suspecţilor and so on). Faţa de Dredd, Cassandra e o tipă empatică şi mai sensibilă, iar inocenţa ei se loveşte de asfalt mai tare decât cele trei victime care au căzut de la etajul 200 şi care îi aduc în clădirea Peach Towers pe maestru şi ucenic.
5. Cum am zis, filmul e foarte bine făcut, secvenţele de acţiune sunt neplictisitoare (şi eu de obicei mă plictisesc rapid la astea), scenografia e beton şi chiar şi 3D-ul e justificat prin drogul slo-mo, care încetineşte la 1% percepţia drogaţilor legată de trecerea timpului. Astfel, invazia de secvenţe slow-motion din filmele de acţiune din ultimii ani merge bine aici, pentru ca acestea au un stil şi un look aparte.
6. Villainul e o femeie, şi nu una sexy. Bine, Lena Headey, interpreta diabolicei Cersei din Game of Thrones e foarte mişto, dar aici, în rolul capului mafiot Ma-Ma, sex-appealul e abandonat pentru urmele lăsate de viaţa de interlop şi de consumul de droguri: cicatricea de pa faţă de la fostul peşte al lui Ma-Ma, buzele crăpate şi dinţii mâncaţi de droguri. Toate astea o fac memorabilă şi o să mi-o amintesc mai bine decât pe Salma Hayek în Savages al lui Oliver Stone, de exemplu.
7. Umorul e sec şi bine face. Dredd e extrem de amuzant, şi provoacă râsete doar prin stilul laconic de a vorbi. Că doar e bărbat de acţiune şi nu are prea multe de spus.
8. Avem un geek cu ochii scoşi şi înlocuiţi cu un soi de lentile ciudate, interpretat de Domnhall Gleeson (Never Let Me Go, Harry Potter, True Grit), care începe să-mi placă din ce în ce mai mult.
9. Karl Urban!!! Dintre toţi bărbaţii mişto din Lord of the Rings, Eomer a fost mereu preferatul meu (da, mai mult decât Boromir, Aragorn, Legolas and so on. Bine, poate John Noble as Denethor îl bate puţin). Am tot sperat că va deveni o vedetă, după Star Trek măcar. Poate acum este timpul lui.
Închei cu o galerie cu cei trei actori, în rolurile lor care mi-au rămas dragi. Eomer din Lord of the Rings The Two Towers şi Return of the King, Cersei din Game of Thrones şi Leah din Juno (Pe Thirlby vreau s-o văd şi în Nobody Walks)
(Pop-)culture geek and proud! 