Amoruri imaginare cu Xavier Dolan

Primul film pe care l-am vazut la Festivalul de Film de la Sarajevo este cel regizat si scris de un canadian de 21 de ani, Xavier Dolan, care a jucat si unul dintre cele doua roluri principale. Fetele – Oana si Alexandra – au fost innebunite de Xavier, facand tot felul de declaratii legate de el, pe care nu le mentionez aici… Si eu l-am gasit foarte hot, dar chiar si heterosexualul de Robert a remarcat ca e dragut. Am iesit de la Cinema City din Sarajevo dorindu-mi sa fumez o tigara, pentru ca personajele fumau incontinuu.

Les Amours Imaginaires, tradus in engleza foarte prost, Heartbeats, e un film care are cam aceeasi tema cu Tunelul lui Ernesto Sabato. Cum te poti indragosti de cineva fara sa-l cunosti si sa-ti creezi o legatura pana la urma imaginara cu ei. De data asta e vorba de Francis (jucat de Dolan) si Marie, doi prieteni buni, care se indragostesc amandoi de acelasi barbat, Adonisul Nicolas (si pe care chiar l-au ales ca sa semene cu statuia lui Adonis cel mitologic), iar indragostirea asta le distruge prietenia.

Iar personajul Nicolas este lasat ambiguu intentionat. Nu-l cunoastem in nicio clipa, nu stim ce sentimente are el fata de oamenii astia. Nu-l vedem niciodata singur, fara sa se raporteze la unul dintre cei doi protagonisti. As putea gasi cel putin cinci justificari ale faptelor lui, de la cruzime si rautate, la altruism perfect, si toate ar avea sens asa cum este prezentat.

Subiectul simplu si tratat foarte interesant din punct de vedere stilistic este completat de mini-interviuri cu catiova oameni (jucati de actori foarte buni si cu o naturalete aparte), personaje care povestesc propria experienta cu iubirea imaginara. Cea mai buna a fost o stalkerita obsedata de un barbat, care juca fantastic!

Exista cateva momente minunate in slow-motion, pe o piesa pe care ti-e greu sa ti-o scoti din minte odata ce ai auzit-o. Iar stilul personajelor e foarte interesant, mai ales ca se imbraca vintage si nu reusesti cu niciun chip sa-ti dai seama cand are loc actiunea. Dar cred ca tocmai asta ii confera o calitate atemporala, pentru ca, pana la urma, e o poveste universala…

Si e uimitor ca un tip de 21 de ani care, dupa ceva research, am aflat ca a fost actor inca din copilarie, care joaca fantastic, a regizat un asemenea film, extrem de senzual. Si nici nu e primul. Debutul regizoral a fost “J’ai toue ma mere”, care a catigat o gramada de premii, iar urmatorul e pe drum. Pre-productia incepe in octombrie. (Si, desigur, el si-a scris propriile scenarii)

Iar interpreta lui Marie, Monia Chokri, e si ea fabuloasa in rol, un soi de combinatie de Jackie Kennedy, cu putin din Audrey Hepburn. E plina de senzualitate. E the one to watch for, in viitor.

Singurul lucru care m-a deranjat putin a fost ca am ghicit la perfectie ultimele doua secvente. Dar, pana la urma, m-am bucurat ca s-a terminat asa…

Mai jos, trailerul, cu muzica aceea hipnotizanta. Piesa “Bang Bang”, in varianta italiana, cantata de Dalida. Tarantino a folosit piesa in varianta cantata de Nancy Sinatra in “Kill Bill”.